Anunt important

Având în vedere creşterea numărului de cazuri de îmbolnăvire prin gripă, Ministerul Sănătăţii a instituit starea de alertă epidemiologică determinată de gripă.


Astfel, în vederea prevenirii şi limitării îmbolnăvirilor prin gripă şi alte infecţii virale respiratorii, Ministerul Sănătăţii face următoarele recomandări pentru populaţia generală:

  • Consultarea medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru a stabili indicaţiile terapeutice, izolarea şi eventuale investigaţii suplimentare;
  • Adresarea la centrele de evaluare:
    • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Cuv. Parascheva” Galaţi (luni – vineri: 12.00 – 14.00, copii peste 7 ani);
    • Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Ioan” Galaţi (luni – duminică inclusiv sărbătorile legale 24h/24h);
    • Toate centrele de permanenţă din judeţ: nr. 1 Galaţi, nr. 2 “Sf. Luca” Galaţi, Bereşti, Bălăbăneşti, Băleni, Corod, Cudalbi, Cavadineşti, Vlădeşti, Tudor Vladimirescu de luni până vineri în intervalul orar 15.00 – 8.00, iar sâmbătă, duminica şi sărbătorile legale 24h/ 24h;
  • Respectarea etichetei tusei şi strănutului, utilizarea de batiste de unică folosinţă;
  • Menţinerea unei igiene adecvate mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
  • Evitarea aglomeraţiilor, aerisirea spaţiilor închise şi purtarea măştii de protecţie;
  • Vaccinarea antigripală, în special pentru populaţia expusă la risc crescut de îmbolnăvire sau complicaţii ale gripei – persoanele peste 65 ani, gravide, persoane imunodeprimate, persoane cu afecţiuni cronice respiratorii sau cardiace.

 


Psih. Liliana Iordăchescu
Purtător de cuvânt – DSP Galaţi


Documentul in format .pdf aici


Recomandări în perioada caniculară pentru populaţia generală

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, plimbările şi expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00.
În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
Medicii sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.
Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc.) şi aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită. Dacă doriţi să folosiţi aerul condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală, iar în situaţia în care folosiţi ventilatorul, trebuie să ţineţi cont că la o temperatură ambientală mai mare de 32 de grade nu este indicat. În situaţia în care nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la serviciu, încercaţi să petreceţi 2 – 3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine).
Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
Pentru a limita creşterii temperaturii în locuinţe vă recomandăm ca ferestrele expuse la soare să le închideţi pe toată perioada cât temperature exterioară este superioară celei din locuinţă şi să trageţi dreperiile şi/sau jaluzelele, iar deschiderea lor să fie făcută seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând cureţi de aer. De asaemenea a fi indicat să stingeţi sau să scădeţi intensitatea luminii artificiale şi, să închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.

 

Respectând aceste indicaţii vă protejaţi propria sănătate şi a celor apropiaţi!

Compartimentul Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii – psih. Liliana Iordăchescu

 

Pentru informatii legat de unde va puteti adresa gasiti mai jos:

Centre prim ajutor caniculă, Galați și Tecuci


Centre Canicula Galati si Tecuci